Faptul de a dărui ne-a rămas ca o ultimă redută în faţa
propriei pierzanii. Când dăruim sufletul ni se înnobilează primind o
încărcătură care este de cele mai multe ori mai intensă şi mai consistentă
spiritual decât dăruinţa sa. Fie că oferim din puţinul noastru ori din averi
nemăsurate, legile universale vor avea grijă să ne răsplătească pe măsură sau
chiar înzecit, însă am face bine să nu ne aşteptăm doar la recompense
materiale, căci arareori se vor ivi acestea ci mai degrabă vom primi în schimb
bunuri pentru sănătatea noastră interioară. Spun asta pentru că toţi am
experimentat măcar odată acest act prin care ofeream o parte din noi sau o
parte din valorile noastre lumeşti unor persoane în nevoie şi la fel de bine am
simţit acea mulţumire care îşi făcea repede loc în inimile noastre.
Privind mai departe putem prea bine vedea că nu trebuie
să ne închistăm între obiectele fizice ci să ne permitem să dăruim sentimente,
emoţii, fapte şi dintre toate cele pe care le putem oferi în calitatea
noastră de oameni cea mai de preţ este dragostea. Ea trebuie privită aidoma
unei donaţii şi este necesar să respecte regula necondiţionării, asta pentru a
putea fi catalogată drept sinceră şi curată.
Mergând pe acest drum al carităţii ne vom putea salva
societatea şi pe noi înşine de la dezbinare şi rău. Cu paşi mărunţi vom preface asta într-un un mod onorabil de viaţă şi vom căpăta o conduită demnă de
statutul noastru de specie aflată la căpătâiul scării evolutive şi de ce nu
asta ne-ar putea confirma provenienţa noastră divină. În cele mai din urmă vom face cu siguranţă
din filantropie o artă.
Frumos, nobil si adevarat!:)
RăspundețiȘtergereFrumos, nobil si adevarat!:)
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult! :)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere