Singurătate

   

      Singurătatea are un gust amar precum acea cafea băută în dimineţile ploioase ori în nopţile albe, în care îţi pierzi gândurile şi emoţiile, lipsită de orice aromă dulce pentru că nu e nimeni care să ţi-o îndulcească.Şi speri în acel timp, cu fiecare înghiţitură luată că va apărea acel cineva, dar nu vine, iar tu te cufunzi în speranţe ce vor deveni nocive.După un timp totul devine adictiv şi concluzionezi că e vremea să scapi din acea afundătura transformată într-un loc de tortură şi durere, însă de cele mai multe ori e nevoie de o ambiţie ieşită din comun, alimentată de convingeri nestrămutate şi curaj.

     Cu timpul, toţi sesizăm cât de mult ne poate afecta singurătatea şi cât de nefirească îi este prezenţa în ceea ce priveşte viaţa în sensul ei general, căci nu există făptură care să nu simtă nevoia de afecţiune, de companie sau de grup.Să nu uităm, faptul că viaţa pulsează în noi e rezultatul a ceva frumos, născut din necesitatea naturii de a izgoni singuratea din ciclul ei, aşa că e de datoria noastră să îi urmăm calea până când vom ajunge la desăvârşire odată cu ea. Nu ne mai rămâne decât să zâmbim şi să acceptăm un dram de speranţă şi puţină luptă.De nicăieri, Universul ne va scoate pe cineva în cale.Acesta este sensul lui..să ne ţină de urât!Noi să vrem…!