Averea sufletului

     

    

     Dincolo de graniţele finite ale corpului material, caracterizat de nimicnicia sa şi de limitările sale, se află o latură ascunsă, ultrasensibilă şi definită ca fiind nemuritoare. Acolo, în acea parte nevăzută se nasc şi se menţin toate procesele care ne fac umani şi tot în acea fiinţă impreceptibila simţurilor noastre lumeşti se socotesc algoritmii care ne menţin în viaţă corpul fizic. Judecând astfel, după teoria aceasta dezbătută încă din zorii umanităţii, se poate concluziona un fapt cam greu de înţeles şi anume acela că suntem constituiţi din două entităţi aflate într-o comuniune asemănătoare unui proces de simbioză.

     De aici se naşte o întrebare existenţială : se poate menţine un echilibru între cele două ? Eu aş răspunde că da. Prin perseverenţă, cumpătare în toate  şi bune moravuri se poate atinge cumpănirea dintre trup şi suflet. Aşadar nu trebuie să agonisim doar averi care ne satisfac nevoile fizice ci şi averi de natură spirituală. Aşa cum am mai menţionat în articolele anterioare, putem începe contrabalansarea dezvoltării materiale prin frumosul act de a dărui, apoi ne putem perfecţiona în această artă şi să devenim părtaşi ai binelui. Prin urmare este necesar să ne îngrijim şi de strângerea avuţiilor sufleteşti.

     Mai trebuie subliniat un caracter primordial al mutualismului corp – suflet. Ambele sunt reflexia celeilalte şi aici nu intră în discuţie noţiunea frumuseţii. E vorba mai degrabă de sănătate, aşa încât un suflet împovărat cu murdăria unei vieţi închinate răului va atrage după sine o sănătate precară a corpului şi invers, un trup neglijat, participant al unei vieţi imorale va scufunda jumătatea sa în uitare. Totul ţine de conduita fiecăruia, dar să nu uităm că proabil ceea ce va rămâne din noi după trecerea noastră prin viaţă va fi bogăţia imaterială, cea veşnică şi nealterabilă.