sâmbătă, 9 mai 2015

Jocul buzelor




     Buzele se deschid precum braţele unui june, pline de vlaga endemică tinereţii, pe urmă se cuprind într-o îmbrăţişare suavă şi-apoi se desfac iarăşi lăsând limba să articuleze un R suav. Astfel pronunţăm „Amor „ca şi când i-am elogia subtil fineţea şi cu patimă ne-am înfrupta duhurile cu prisosinţă din bunătatea sa. Pare un joc nevăzut la care participăm cu toată compoziţia noastră umană, căci nu doar buzele se desfăta rostind amorul, ele doar îi eliberează în eter încărcătura.
     Iată pricina pentru că ni s-a lăsat graiul. Avem trebuinţă de a ne împărtăşi gândurile, trăirile, emoţiile şi pentru a aduce pe lume cuvinte divine. Cu alte cuvinte am primit un dar ce poartă imensa datorie de a ne feri gurile şi inimile deopotrivă de râncezirea ce vine odată cu pucioasa vorbelor dezgustătoare, deci zic să nu fim ingraţi şi să ne folosim cu chibzuinţă de acest har.
     Acum voi lăsa deoparte încântarea buzelor şi joaca lor responsabilă şi vă voi mărturisi că acest articol înfăţişează o fărâmă dintr-o temă mai amplă. Am pornit de la cuvântul „Amor” ca parte exterioară sau mai degrabă ca un antet al dragostei. Pe parcurs o să îndrăznesc mai mult şi voi aprofunda cu alte articole toate faţetele ei. Ca încheiere, vă invit să îmi fiţi aproape pentru a explora frumosul sentiment în toate miriadele sale de manifestări.

4 comentarii:

  1. Viața este un cumul de emoții și vise realizate ...împliniri ... speranțe..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viata, acea forma de timp arcuita anume pe propriile noastre ganduri...e asa de frumoasa.cum ochii care-au tras la rame peste veacuri......viata in cuvinte se scalda...tacand

      Ștergere
  2. Viata ,arcuita,poate ,peste propriile noastre ganduri iar>ochii care au tras la rame peste veacuri.. ATUNCI CAND>viata incuvinte se scalda...tacand.CITESTE MULTA PROZA SI POAZIE SI INCERCA SA FACI VERSURI .SUCCES !

    RăspundețiȘtergere