Entropia amorului

   
     Nicicând nu va putea fi cuprinsă tema iubirii într-un articol exhaustiv, de fapt discuţiile ce o privesc în toate variaţiile şi formele ei poartă pecetea infinităţii. Încă din zorii civilizaţiei, omul încearcă să o explice şi ca de fiecare dată se poticneşte la graniţa logicii. Poate că repetăm aceeaşi greşeală încercând să aplicăm explicaţii raţionale unui fenomen de natură imaterială ce nu poate fi demonstrat prin mijloacele ce-i drept mediocre al ştiinţei, însă trebuie să precizez că nu fac referire la instinctele primare de atracţie sexuală, ci la amorul pur, care păşeşte cutezător peste limitările trupeşti.
     După cum mi-am propus, voi trata treptat subiectul amorului, iar în articolul de faţă mi-am zis să subliniez o latură bizară a sa, aproape paradoxală aş putea spune şi anume antagonismul dintre beneficiile sale şi efectele negative la care putem fi supuşi atunci când ne îndrăgostim. Cu alte cuvinte, iubirea soseşte în vieţile noastre poleită cu intenţii şi vise frumoase, dar la fel de bine poate stârni în noi un leviatan de nestăvilit care ne poate arunca în haos şi nelinişte, în suferinţă şi autodistrugere.
     Pentru început constat influenţa pozitivă a dragostei asupra umanităţii. Ne-a dăruit înainte de toate viaţă, ne-a adus ordine, pace, a îmblânzit până şi cele mai învârtoşate inimi şi ne-a învăţat că undeva în lăuntrul nostru sălăşluieşte un ego sentimental, doar că amorul este supus entropiei, atunci când nu este întreţinut cu aceeaşi patimă şi astfel se epuizează până când sfârşeşte ca o amintire intimă bântuită de dureri.
     Îmi doresc să nu trezesc teamă în voi cu această realitate a entropiei, ci să vă conştientizez că iubirea trebuie întreţinută constant aidoma unei văpăi, altminteri se va consuma fără tăgadă. Investiţi în iubire şi nu-i lăsaţi flăcăra să se stingă în uitare.